duminică, 27 iunie 2010

Galaxii

Aglomeratie de milioane sau miliarde de stele, grupate de atractia gravitationala. Galaxiile spirala, cum este -> calea lactee, au o forma aplatizata, cu un nucleu central compus din stele batrane inconjurat de un disc de stele mai tinere, dispuse ca o rozeta cu brate in spirala. Spiralele barate sunt galaxii spirala care prezinta o linie dreapta de-a curmezisul centrului, de la capetele careia pornesc bratele spiralei. Bratele galaxiilor spirala contin gaz si praf din care inca se mai formeaza noi stele. Galaxiile eliptice contin stele batrane si foarte putin gaz interstelar. Din aceasta categorie fac parte cele mai mari galaxii cunoscute, cu miliarde de miliarde de stele. Se considera ca unele galaxii eliptice s-ar fi format prin contopirea unor galaxii spirala. Exista si galaxii neregulate. Majoritatea galaxiilor se prezinta in roiuri continand pana la mii de membri. 

1.Calea Lactee
Calea Lactee este galaxia din care provine sistemul nostru solar. Are forma unui disc spiralat cu un volum urias si un diametru de aproximativ 100 000 de ani lumina, gros de 8 000 al si cu un nucleu sferic central cu diametrul de circa 15 000 al.
Se presupune ca are o varsta de 14 miliarde de ani si cuprinde peste 200 miliarde de stele. Calea Lactee se roteste in jurul axei proprii, efectuand o rotatie completa in 250 milioane de ani. In apropierea ei se gasesc doua galaxii mici numite Micul Nor Magellanic si Marele Nor Magellanic. Cea mai apropiata mare galaxie este Andromeda care este si ea o galaxie spirala, fiind de 4 ori mai mare decat Calea Lactee si se afla la o distanta de 2 milioane al.
 Principalele corpuri ale sistemului solar sunt cele care , asemenea Pamantului , se invartesc in jurul Soarelui si reflecta lumina acestuia ; ele se numesc planete. De la cea mai apropiata de soare pana la cea mai indepartata , cele noua planete sunt : Mercur , Venus , Pamant , Marte , Jupiter , Saturn , Uranus , Neptun , si Pluto . Cinci dintre acestea pot fi urmarite pe cer cu ochiul liber , si din acest motiv , au fost Observate inca din Antichitate , pe timpul verii : Mercur , Venus , Marte, Jupiter si Saturn . Celor noua planete principale li se adauga o multime de planete mici numite asteroizi , majoritatea concentrate intre Marte si Jupiter. Diametrul celui mai mare asteroid Ceresc este de aproximativ de 1000 km. Diametrul celui mai mic nu depaseste cateva sute de metri . Soarele exercita asupra planetelor o atractie puternica pentru ca este de aproape de 1000 de ori mai greu decat toate planetele la un loc .

joi, 24 iunie 2010

Impresionantele cascade ale lumii

Cascada Victoria

Zimbabwe/Zambia
Cascada Victoria se afla la granita dintre Zimbabwe si Zambia. Bastinasii o numesc Mosi-oa-Tunya = Fumul tunator, datorita cetii provocata de pulverizarea apei, ceata care se inalta la peste 30 de metri fiind observata de la distante mai mari de 30 de km. Apele fluviului Zambezi cad in cataracte de la o inaltime de 110 m, insa Victoria este cea mai mare cascada din lume, datorita latimii sale de 1708 m. Unii sustin ca, in competitie cu piramidele Egiptului, cu Safariurile din Kenya si alte minunatii, Cascada Victoria este cea mai mare atractie turistica a Africii. Fanii raftingului, bungee jumping-ului, impatimitii de safari si iubitorii de peisaje gasesc aici, la cascada Victoria, destinatia ideala. Fie ca stai o zi sau 10 zile aici, cu greu vei gasi timpul si dorinta sa dormi…




Cascada Iguazu
Argentina
Cascada Iguazu este formata din 275 de caderi de apa, toate aflate pe mai putin de 3 km din raul Iguazu. Unele cascade ating 80 de metri inaltime desi majoritatea au aproximativ 64 de metri. Garganta del Diablo sau Gatul Diavolului este cea mai impresionanta dintrea toate. In forma de U, cu o latime de 150 metri si o lungime de peste 700, stanca marcheaza granita dintre Argentina si Brazilia. Inconjurata de o padure tropicala de bambusi si palmieri, populati cu papagali si maimute, care ascunde ruinele unei misiuni de secol 18, Cascada Iguazu pare rupta din acest timp si poate chiar din aceasta lume. Cascada Iguazu este mai mare decat Niagara si chiar mai mare decat Victoria. Insa find despartita in 275 de caderi de apa separate, nu poate concura cu zidul de apa de peste 1700 m al Victoriei.
Se spune ca Eleanore Roosevelt, cand a vazut pentru prima oara Cascada Iguazu, a exclamat uimita: “Sarmana Niagara…”
Forta naturala a apelor dar si forta inexplicabila de atractie a cascadelor este de necombatut. Va sugeram fara retineri sa vizitati macar cateva din aceste minunatii ale naturii. In caz ca va doriti sa ajungeti curand intr-una din aceste locatii, primul pas ar fi sa ne cautati si sa incepem sa pregatim impreuna una dintre cele mai spectaculoase calatorii din viata voastra…

Uragane

Unul dintre cele mai puternice si distrugatoare tipuri de furtuni ciclonice este ciclonul tropical, cunoscut si sub numele de uragan sau taifun ( în Pacificul de vest). El se formeaza deasupra oceanelor, între 8 si 15 grade latitudine nordica, dar nu în apropiere de Ecuator, unde forta Coriolis este extrem de slaba. Majoritatea uraganelor iau nastere în interiorul calmelor ecuatoriale, o zona îngusta caracterizata de perioade de calm intermitente, brize usoare si vijelii frecvente, aflata între alizeele ce bat de la N-E în emisfera nordica si dinspre S-E în cea sudica. Deoarece calmele ecuatoriale ale Atlanticului sunt situate în mare parte la nord de Ecuator, uraganele nu apar în Atlanticul de sud. În oceanul Pacific calmele ecuatoriale se extind atât la nord cât si la sud de Ecuator; astfel uraganele se pot produce atât în Pacificul de nord cât si în cel de sud.


Ciclonii tropicali sunt formati din vânturi de mare viteza care sufla circular în jurul unui centru de presiune joasa, cunoscut ca ochi al furtunii. Centrul de presiune scazuta ia nastere când aerul cald predominant este împins si fortat sa urce de aerul mai rece si mai dens. De la marginea furtunii catre centrul acesteia, presiunea atmosferica scade brusc iar viteza vântului creste. Vântul atinge intensitatea maxima în apropierea punctului de presiune minima ( aproximativ 724 mm coloana de mercur ). Diametrul zonei afectate de forta distructiva a vânturilor poate depasi 240 km. Vânturile puternice predomina asupra unei regiuni mult mai extinse, cu un diametru de 480 km, în medie.

Curiozitati despre creierul uman...

Creierul uman ramane inca o enigma pentru cercetatori, neurologi, anatomisti, medici si pentru lumea intreaga. Se spunea ca ne folosim doar o parte din creier, inca nu se stie exact cat, ce se intampla cu restul nefolosit? Sau ce anume din posibilul comportament sau simturi ori interpretari se ascund in acele zone? Cum am putea explica patologiile nervoase si neurologice, bolile mintale sau, de ce nu, inteligenta? Am putea-o influenta prin manipularea materiei nervoase? Creierul ascunde multe mistere si in incercarea de elucidare si descoperire a acestora sunt cateva curiozitati exceptionale care au iesit la iveala. Va prezentam unele din cele mai interesante lucruri pe care le stim despre creier.
Creierul, mai rapid ca... gandul?




1. Creierul, mai rapid ca... gandul?

Se spune ca gandul are una din cele mai mari viteze, si totusi... Sa va dau un exemplu pentru a intelege mai clar: mergand se intampla uneori sa te impiedici si in mai putin de o secunda corpul tau reuseste sa se si redreseze, deci el in mai putin de o secunda interpreteaza toate modificarile tridimensionale ale echilibrului si reuseste sa identifice organele care ar putea interveni in refacerea acestui echilibru postural, trimitandu-le si semnalele pentru miscarile necesare. Abia dupa ce ti-ai reglat echilibrul te dezmeticesti si iti dai seama ca te-ai impiedicat si era sa cazi. Mecanismele sunt foarte complexe, undeva in urechea interna se alfa organele responzabile de echilibru, cel putin al capului, dar la nivel cerebral exista organe nervoase specializate in mentinerea echilibrului intregului corp etc. Ideea este ca noi ar trebui sa cititm tratate intregi pentru a intelege functia echilibrului, o functie cu care creierul lucreaza in mai putin de o secunda. Cum este posibil? Se pare ca viteza cu care circula informatiile intre sinapsele neuronale este foarte mare, de peste 270km/h. Este exceptional cum mecanisme biofizice si biochimice pot atinge o astfel de performanta!


2. Creierul este mai activ noaptea decat ziua
 

In urma tuturor activitatilor pe care le intreprindem ziua, raportat la odihna din timpul noptii, am tinde sa credem ca cea mai mare parte a activitatii creierului se produce ziua. Totusi, prin studii electrice si nu numai, cercetatorii au sesizat ca noaptea creierul este mult mai activ decat ziua. Oamenii de stiinta nu au putut explica cert mecanismele care stau in spatele acestui rezultat uimitor, insa ei cred ca activarea intensa cerebrala din timpul somnului se datoreaza tuturor proceselor reparatorii atat la nivel celular si energetic, cat si ca ansamblu functional, ca structurare a memoriei, estompare a stimulilor afectivi prea puternici sau marcanti, deci practic are loc o reechilibrare atat fizica, dar si psihica, emotioanala, comportamentala.

3. Cu cat avem un IQ mai mare, cu atat visam mai mult


Avand in vedere explicatia de la subpunctul 2 devine logica aceasta concluzie. Cu cat creierul nostru reuseste sa acumuleze si sa proceseze mai multa informatie, cu atat are mai multa nevoie de a amortizeaza excesele, pe care le prelucreaza si le inhiba sau potenteaza ori elibereaza sub forma de vise. Ideea de interpretare a viselor are deci un gram de adevar, astfel ca dimineata, daca va ganditi la ce ati visat, puteti deduce unde sunt punctele de tensiune in subconstientul vostru, puncte ce va pot afecta viata, avand puterea de a le estoma si in mod constient.

4. Neuronii sunt regenerabili si continua sa creasca toata viata

Mai bine de o suta de ani s-a considerat ca neuronii nu se regeneraza. Ulterior, prin studii recente s-a ajuns la concluzia ca marea majoritate a neuronilor cresc si se dezvolta pana in jurul varstei de 7 ani, de aceea copilul mic trebuie sa aiba tot felul de activitati care sa ii puna la treaba atat capacitatile intelectuale, cat si motrice (dans, pian, alte sporturi ce necesita o coordonare mai intensa, nu doar alergare). Ulterior alte studii au scos in evidenta ca unii neuroni se regenereaza chiar la 2 saptamani. Acest fapt s-a aflat in incercarea de a explica functia olfactiva (mirosul). La anumite mirosuri foarte puternice sau care contin noxe toxice neuronii olfactivi, o buna parte din ei, mor. La cateva astfel de intamplari, daca nu s-ar regenera, ar trebui sa fie distrusi toti si noi sa ramanem fara miros. Insa acest lucru nu se intampla, pentru ca la doua saptamani neuronii olfactivi se regenreaza, mentinandu-ne functia olfactiva in bune conditii. Totodata alti neuroni din creier se regenereaza, unii insa cu o rata foarte lenta, de exemplu de 30 de ani.
Astfel, daca moartea unui astfel de neuronregenerarea lui ar trebui sa fie finalizata undeva la 70 de ani, insa la aceasta din urma varsta este mai putin probabil datorita proceselor de senescenta (imbatranire) care intervin. Si regenerarea neuronala ramane inca neelucidata complet. S-a mai descoperit de asemenea ca axonii neuronilor cu mielina se regenereaza doar daca in continuitatea lor se afla tot teaca de mielina. Mai clar exprimat, dam un exemplu: neuronii cu mielina intra in structura nervilor membrelor. Daca un om intr-un accident isi taie mana, el se poate duce rapid la spital si mana i se pune la loc. Axonul neuronal din mana taiata (neuronul arata ca un copacel, coroana e corpul neuronal, de obicei se afla in creier, trunchiul e axonul si poate fi foarte lung, chiar un metru, iar radacinile butonii terminali unde se fac sinapse) ar trebui sa moara, insa restul axonal din bratul care a ramas legat de corp isi trimite prelungirea in continuare prin teaca de mielina care ii creaza un mediu favorabil cresterii, astfel se regenereaza.

5. Creierul nu poate simti durerea


Desi el reprezinta centrul de perceptie si interpretare a durerii, totusi materia nervoasa propriu-zisa nu prezinta receptori pentru durere. Va ganditi probabil: atunci cum ne doare capul? Sau de ce apar la un moment dat acele dureri insuportabile cand exista o tumora cerebrala care creste si apasa pe materia nervoasa? Aceste dureri apartin tesuturilor adiacente materiei nervoase, ele fiind inclusiv de natura vasculara (cand creste tensiunea intracraniana ne doare capul).

6. Creierul este cel mai mare consumator de energie

Desi reprezinta doar 2% din greutatea corpului, creierul are nevoie de 15% din cantitatea totala de sange si de 20% din cantitatea de oxigen pentru a functiona, precum si de o mare 
cantitate de glucoza pentru a-si desfasura procesele.

7. Ne folosim mai mult de 10% din creier

Exista un mit cum ca noi ne-am folosi in jur de 7% din creier si doar Einstein a folosit 10%. Cercetatorii au ajuns insa la concluzia ca in orice moment tot creierul nostru are o activtate mai mult sau mai putin intensa, insa cel putin o activitate bazala, care sa-i mentina tonusul. Practic nu exista zona inactiva din creier si dupa rezultatele cercetatorilor ne folosim mai mult din materia nervoasa, practic fiecare arie intra in activare intensa in anumite situatii. De asemenea capacitatea noastra de a stoca informatii in memorie este imensa, celulele creierului uman pot stoca de cinci ori mai multa informatie decat Eciclopedia Britanica (sau cel putin asa sustin teoriile).

miercuri, 23 iunie 2010

Descoperirile ştiinţifice şi cercetările au demonstrat că deşertul Sahara nu a fost dintotdeauna o întindere infinită de nisip, ci un ţinut înfloritor, cu vegetaţie abundentă. În ciuda previziunilor sumbre referitoare la extinderea lui, ca urmare a fenomenului de încălzire a planetei, există savanţi care susţin că acest ocean de nisip se va transforma într-un Eden..

În epoca ce a urmat ultimei ere glaciare, Sahara era un ţinut cu totul deosebit de ceea ce este astăzi. Acoperit cu verdeaţă şi flori, pe întinderea lui se aflau numeroase lacuri şi râuri. Ceea ce astăzi se numeşte Lacul Ciad, cu o suprafaţă de “numai” câteva sute de kilometri pătraţi, altădată acoperea un ţinut mai mare decât Franţa, Germania, Marea Britanie şi Spania la un loc. La vremea respectivă, precipitaţiile erau abundente în Sahara.
Vânturile aducătoare de ploaie pătrundeau adânc în teritoriu, iar zona Africii de Nord era “spălată” de musoni asemănători celor care îşi fac simţită prezenţa în Asia de azi. Cercetătorii şi specialiştii în istoria deşerturilor au încercat să descopere ce anume s-a petrecut pe parcursul timpului cu zona Sahara care, dintr-un asemenea ţinut binecuvântat, a ajuns o pustietate de nisip.Oazele sunt, deocamdată, singurele locuri din deşertul african unde apa ajunge la suprafaţă.

Oazele sunt, deocamdată, singurele locuri din deşertul …
Numeroase dovezi referitoare la perioade prelungite de secetă, cu o durată pe care epoca modernă nu a cunoscut-o. “Vaste întinderi din America de Nord s-au confruntat, în ultimii 10.000 de ani, cu perioade de secetă teribile, care au avut consecinţe culturale devastatoare asupra civilizaţiilor de atunci. Un asemenea interval putea să dureze şi un secol”, susţine profesorul american.
În secolul al XIX-lea, populaţiile amerindiene au avut mult de suferit din cauza secetei prelungite, care a decimat şi turmele de bizoni, principala sursă de subzistenţă a localnicilor. La sfârşitul secolului al XVI-lea, o colonie de pionieri englezi a dispărut din cauza secetei care a durat 22 de ani. Ea a rămas în istorie sub numele de “colonia pierdută”.
Seceta - o regulă, ploile - o excepţie
Diverse semnale arată că perioadele prelungite de secetă vor deveni o “normă” pentru ţinuturile care şi în vechime au fost afectate de lipsa cronică de precipitaţii. Kevin Trenberth, de la Centrul naţional de cercetări atmosferice din Boulder, Colorado, a arătat că, în ultimii 30 de ani, procentajul ţinuturilor atinse de secetă intensă s-a dublat.
Mulţi specialişti sunt de părere că unul dintre principalii vinovaţi pentru această situaţie este El Nino, care influenţează mecanica temperaturilor oceanice ce au dus la reorganizarea globală a sistemelor climaterice. Martin Hoerling, de la Administraţia oceanică şi atmosferică din SUA, afirmă că tendinţele evidente de creştere a temperaturilor în regiunile tropicale ale Oceanului Pacific vor antrena o extindere pe termen lung a perioadelor de secetă în vestul Statelor Unite.
Desigur, acest fenomen nu se va petrece brusc şi uniform. La nivel global, viitoarele modele climatice prevăd că o lume mai caldă va însemna o creştere a umidităţii “în suspensie” (din cauza evaporării oceanelor), precum şi o ariditate crescută în zonele deja secetoase.
În numeroase zone, din cauza acestei “răsturnări” climaterice, se vor produce confruntări acerbe între fenomene naturale antagonice. Uragane din ce în ce mai puternice vor răscoli oceanele şi vor devasta ţărmurile. Vânturi aducătoare de ploaie vor ajunge în zone aride, astfel că în profunzimea continentelor se vor produce depresiuni atmosferice, din care va ieşi “învingătoare” fie umiditatea, fie seceta. Numeroşi experţi pariază pe a doua.
Cu toate acestea, există şi o altă ipoteză, care are, surprinzător sau nu, mulţi adepţi în rândul oamenilor de ştiinţă. Aceea conform căreia Africa (sau, cel puţin, nordul continentului) va redeveni grădina Eden din epoca postglaciară. Reindert Haarsma, specialist în modele climatice al Institutului regal de meteorologie din Olanda, susţine, spre exemplu, că regiunile sahariene vor cunoaşte o creştere a pluviometriei cu 50%, procent suficient pentru declanşarea musonilor.

Sahara....nu taram care ascunde multe mistere

......acest peisaj sterp si sumbru insemna acasa. Aici, vantul neobosit biciuieste nisipul creand forme fantastice si distrug]andu-le apoi in cateva zile. Soarele deser­­tului face din aceasta regiune una dintre cele mai fierbinti si mai uscate zone de pe Pamant, cu temperaturi ce pot ajunge pana la 38oC. Iar temperatura arzatoare a nisipului face aerul sa palpaie, estompand contururile peisajului si derutand vederea. In plus, efectul dezorien­tarii, datorat unei mari de dune identice, cu pante netede si creste ascutite care se deplaseaza permanent spre linia orizontului, il vlaguieste si pe cel mai lucid observator.

marți, 22 iunie 2010

Pietrele Miscatoare din Valea Mortii

Parcul Naţional Death Valley din California, Statele Unite, este arid, muntos, cu clima foarte caldă, cu formaţiuni stâncoase extraordinare, numeroase mine dezafectate, funduri de lacuri secate cunoscute ca Racetrack Playa. Suprafaţa de la Playa e formată din noroi, copt de soarele puternic; din loc în loc sunt împrăştiate pietre – unele mici, altele enorme. Dar acestea se mişcă, lăsând dâre clare în urma lor. Nimeni nu a văzut cum se întâmpla acest lucru, dar hărţi ale poziţiilor pietrelor arată că se întâmplă – unele se deplasează 60 m, lăsând în urma bucle, urme întortocheate, sau se întorc de unde au plecat. Cum se mişcă ele rămâne un mister. Cauza nu este gravitaţia, pentru că terenul este plat. Poate că roua nopţii face terenul alunecos şi vântul le împinge, dar de ce se mişca uneori şi în zile fără vînt? Probabil există o forţă magnetică sub pământ – atunci de ce, dacă trei pietre stau una lângă alta şi două se mişcă în direcţii contrare, cea de-a treia nu se mişcă din loc cu lunile?